DOR la Satu Mare! 22.06.anul de grație 2019

Evenimentul acesta poate purta orice titlu care cuprinde combinatii de X luate cate Y din cuvintele: profesionalism, jurnalism, comunitate, spirit, finețe, etc..

La apusul zilei de 22 iunie, într-o sală minunată în care arta respiră prin pereți, 3 jurnaliști veniți din alte orașe ale țării (doi din București și unul din Baia Mare), au adunat laolaltă câțiva reprezentanți ai comunității sătmărene, pentru a fi parte a unui demers jurnalistic surprinzător, cum puțini din branșă o fac…

La Muzeul de Artă din Satu Mare, a avut loc un eveniment în care 3 din jurnaliștii revistei D(ecât)OR(revistă) au făcut lucrurile cu atât de mult profesionalism și spirit de comunitate încât am simțit, îndrăznesc să spun, că vorbesc pentru majoritatea celor prezenți (dacă nu cumva pentru toți) că oamenii aceștia ne-au făcut pe noi, comunitatea prezentă și ne-prezentă la eveniment, personaj principal. De-a lungul acestui an au petrecut timp în Satu Mare studiind faptele pentru două reportaje importante. Pentru două POVEȘTI importante, cum le numesc ei. Au fost vocea celor care poate au fost auziți dar nu s-au simțit așa: muncitorii de la Electrolux și femeile abuzate din grupul de sprijin GRAB.

Am primit o lecție extraordinară despre ”gemeinschaftgefuhl” adică spiritul de comunitate, cum il numește Alfred Adler.

Dacă până nu demult fugeam de conflict, au venit acești oameni din alt loc să ne arate că poate nu vom putea rezolva tot războiul, dar este important să facem câtva. Atât cât putem. Cât pricepem. Oricât. Că asta se poate face cu eleganță, discreție și grație. Dacă nu putem fi noi cei cu inițiativă, sau cu pancarta, putem fi cei cu sarcinile auxiliare. Să facem cafeaua pentru cei care vin să discute problema. Să ascultăm si încurajăm un om care are nevoie să-și plângă necazul înainte să meargă în lupta lui mai departe, să facem un ceai, un sandwich, să transmitem mesajul, să ne asigurăm că un element e acoperit din tot amalgamul de treburi de făcut.

Ne-au învățat cum să arătăm si poate să fim pentru o vreme vocea celor care nu au încă energie, putere, convingere că e de respectat, orice motiv ar avea cineva să se teamă să se exprime.

Oana Sandu și Nicoleta Rădăcină (Nicole) au prezentat reportajele lor. Nicole, responsabilă de grevă, Oana de subiectul abuz. Au dat ,,microfonul” celor prezenți din Electrolux, iar apoi Feliciei Hrihorișan, reprezentanta noastră GR.AB. – ,,polițista din Satu Mare care chiar face treabă bună”.

A fost un interviu care a explicat multe despre nașterea sprijinului în situații abuzive, necesitatea alăturării comunității noastre celei a Învingătoarelor de la ALEG Sibiu, impactul sprijinului din grup asupra participantelor, etc. Am avut plăcerea și onoarea de a sta alături de voluntarele noastre și de a purta însemnele GRupului de sprijin pentru femei ABuzate. Mulțumesc fetele noastre dragi că ați fost acolo.

Greva de la Electrolux nu e atât de ruptă de realitatea GR.AB. Ba chiar dă o lecție foarte prețioasă. Aceea a protestului atunci când abuzul ne-a ajuns la os. A ridicării vocii pentru a fi auzită. Nu a ridicării vocii pentru a face rău. Nu pentru a certa, nu pentru a se război, ci pentru a nu permite călcarea limitelor proprii.

Respectul nu se cere, se construiește. Și uneori e nevoie de voce pentru asta. N-am crezut vreodată că am să mulțumesc pentru așa ceva, dar mulțumesc muncitorilor greviști de la fabrică pentru lecția glăsuirii limitelor! Respect pentru munca voastră!

Fetele acestea delicate au unit două instanțe grele …cam cu aceleași necazuri. Că e abuz în viața privată, sau e abuz la muncă…este tot ABUZ. Iar acesta trebuie să aibă un STOP! Dacă am mai putea striga un mesaj către cei care cândva au fost și ei abuzați iar acum exersează în loc să vindece, am striga atât ,,Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea mea”. ,,Problema ta are vindecare în terapie nu în război”. Cu voce și pancarte!

Mircea Restea, fotograful care colaborează cu DOR, o prezență extrem de discretă și plăcută, a surprins câteva momente cheie, cum a făcut cu multă măiestrie și pentru articolele fetelor. Un artist al imaginilor care a surprins și mijlocit emoția. Mulțumim si lui Mihai Danea -artist în formare, pentru contribuția lui foto!

Simt datoria morală să vă fac doar trimitere la lucrările oamenilor acestora și să las scrierile lor să vorbească de la sine. Pun aici linkurile articolelor care ne-au privit în acest eveniment: https://www.dor.ro/, https://www.dor.ro/invingatoarele/, fotoreportajele realizate de Mircea Restea pot fi urmărite aici: www.documentaria.ro iar despre greva Electrolux care a adus-o pe Nicole la Satu Mare puteți citi aici: https://www.dor.ro/ce-ne-invata-greva-de-la-electrolux-despre-munca-in-romania/

Cu gratitudine, afecțiune și respect, Oana Sandu, Nicoleta Rădăcină, Mircea Restea, mă înclin!

Scris de Andi,
Iunie, 2019

P.S. Și dacă nu am răspuns suficient de clar la întrebarea din titlu: Ce au în comun Electrolux și GR.AB.? Răspunsul Oanei Sandu sună cât se poate de simplu: Viața.