„A fi femeie este o vulnerabilitate, din păcate!” spune fondatoarea GRAB Satu Mare, Felicia Hrihorişan, moderând cu mult calm cel de-al doilea webinar din cadrul  proiectului ,,Restart pentru o nouă viaţă”, susţinut de Nyesti Csaba, instructor  de arte marţiale şi jiu jitsu.

Pentru mine, însă aceste vorbe au declanşat o adevărată furtună interioară. Creierul meu s-a împotrivit la început, gândindu-se la toţi ,,munţii” ce i-am trecut, însă cu cât mai mult stăruiam în a analiza, cu atât mai clar îmi era adevărul din spatele acestor cuvinte. Şi am realizat cât de uşor bagatelizăm deseori ceea ce ni se întâmplă, doar fiindcă aşa am fost educate, ca fete, ca femei,ca mame.

Sunt vulnerabilă dacă sunt femeie, dacă am păr lung, dacă sunt frumoasă, dacă port bijuterii, dacă lucrez în schimburi, dacă …, dacă… şi lista continuă. Însă cel mai eliberator fapt este că ceea ce am de făcut e să conştientizez aceste lucruri şi să acţionez conform.

DA, e dreptul meu să mă plimb chiar şi seara târziu şi chiar şi cu o fustă scurtă şi nu e o invitaţie la agresiune, însă trebuie să fiu conştientă de pericole şi să ştiu să reacţionez, iar autopărarea poate schimba şi salva vieţi.

Aşa a început lecţia despre autoapărare din cadrul webinarului şi seria de sfaturi ale ,,sensei-ului GRAB”, Nyesti Csaba, cel care de doi ani este parte activă din echipa noastră.

Autoapărarea nu e doar antrenament fizic, cum am fi de cele mai multe ori înclinate a crede, ci e şi un important antrenament psihologic. Înveţi rostogoliri, căderi, prize, ştrangulări, aruncări, lovituri, barări, lupta în aer, lupta la sol, dar mai ales te pregăteşti mental. Şi, deşi pare banal, această pregătire psihologică este cea care te salvează. Atunci când suntem supuse unui atac, reacţiile noaste sunt: fugă, luptă sau îngheţ.

Din cele povestite în cadrul webinarului, de cele mai multe ori ÎNGHEŢăm, şocate fiind, de ceea ce ni se întâmplă. Corpul începe să tremure, fiindcă nivelul de adrenalină creşte, însă creierul nu e pregătit. Aşa că, ne sfătuieşte senseiul nostru, să începem să ne enervăm, să ne motivăm în sinea noastră, să ne ,,ambalăm”, ca să ieşim din blocajul mental.

Cursurile de autoapărare sunt importante pentru că te pun în situaţii asemănătoare atacurilor din viaţa reală şi tot exersând şi exersând, atunci când se întâmplă un atac în viaţa reală, corpul tău va şti automat cum să reacţioneze, evitând astfel blocajul mental.

Atunci când alegem LUPTA, să fim conştiente că un mimim de antrenament fizic ne este necesar. Este foarte puţin probabil, ca atunci când agresorul are mâinile încleştate în jurul gâtului tău, adrenalina din corpul tău să crească în aşa măsură încât să poţi descleşta mâinile agresorului sau să dai de pământ cu cineva de trei ori mai mare decât tine. Şi este extrem de important să înţelegem şi psihologia agresorului, ca să putem fi cu un pas înaintea lui.

VIOLENŢA STRADALĂ începe de obicei cu cineva care intră în vorbă cu tine şi tinde să se apropie, să te atingă, încearcă să te înghesuie într-un spaţiu mai strâmt, mai puţin luminat.

Dacă se apropie un necunoscut,  trebuie să încerci să ții o distanță de măcar un braț între voi. Însă dacă nu ai reuşit să menţii distanţa şi eşti imobilizată şi  izolată de lume este riscant să țipi, să încerci să lovești sau să înjuri, pentru că atunci agresorului nu-i rămâne decât să crească intensitatea abordării sau chiar să se sperie și să te lovească pentru a păstra tăcerea. Trebuie să ,,joci” rolul victimei, să creezi iluzia cooperării (,,ok! fă ce vrei! ia ce vrei! cooperez!”), şi să acţionezi, să FUGI, atunci când sub iluzia cooperării, agresorul lasă garda jos şi este neatent şi să strigi după ajutor, de preferinţă îndreptându-te spre locuri luminate, în văzul lumii sau în văzul camerelor de supraveghere (bănci, supermarketuri) sau pe lângă vitrine şi maşini unde poţi declanşa o alarmă.

Atunci când strigi ajutor, este important să cunoşti puţină psihologie, de data aceasta nu a agresorului, ci a simplului om, care nu reacţionează automat atunci când aude o femeie strigând ,,ajutor”, dar se activează instinctive când crede că e în pericol un copil și aude, de exemplu  ,,Tati!  Ajutor! Tati!”.

Atunci când eşti atacată si nu eşti într-un loc vizibil e de prisos să scoţi telefonul şi să îi arăţi agresorului că suni la 112, fiindcă poate nu vei apuca să faci sau să zici prea multe. Aşa că apelează 112, când ai reuşit sa te distanţezi de agresor într-un loc vizibil, preferabil cu videocamere (bănci, instituţii, supermarket).

Viaţa şi sănătatea noastră este ceea ce trebuie să primeze. Aşa că, senseiul ne sfătuişte să nu fugim după agresor, dacă ne-a luat poşeta, să îl lăsăm să fugă cu prada, fiindcă atacul acesta poate fi uneori momeala agresorului pentru a te atrage în locuri puţin illuminate, unde să devii mai uşor victima unui viol, punându-ţi viaţa în pericol.

S-a vorbit despre atacul cu cuţitul în plină stradă şi datele arată că este puţin probabil ca un necunoscut să te înjunghie în plină stradă, însă este foarte probabil ca un necunoscut să folosească cuţitul pentru a te intimida şi pentru a obţine bunurile ce le ai asupra ta sau pentru a te viola. Din statisticile Poliţiei, tâlhăria şi atacul sexual merg de foarte multe ori mână în mână, fără a exista o regulă clară care a fost intenţia iniţială a agresorului.

Este mai puţin probabil să te atace cineva, dacă tu calci sigură pe tine şi ai o atitudine fermă. Şi cursurile de autopărare îţi oferă această tocmai această siguranţă de sine. Din experienţa GRAB, Felicia Hrihorişan, argumentează: ,,am văzut femei cu istoric de violență care au fost transformate psihic de aceste sesiuni. Poate că nu ar reuși să se apere fizic, dar atitudinea lor încrezătoare, spatele drept, fermitatea descurajează majoritatea agresorilor stradali care acționează pe un tipar prădător și abordează de obicei femeile care par abătute, distrase, depresive, temătoare”.

De mici poate ni se spune că nu avem de ce să ne băgăm în viaţa altei familii şi atunci când îi auzim pe vecinii de la etajul 4 strigând şi trântind, să acceptăm tacit că aceasta e dinamica familiei respective şi că VIOLENŢA DOMESTICĂ nu ne priveşte. E greşit, bineînţeles.

Dar ce ne facem, cum ne apărăm când suntem în inima căminului nostru, locul în care ar trebui să ne simţim în siguranţă, în mod absolut, şi noi suntem victime? Printre răspunsurile formulate: Un soţ agresiv nu e de păstrat. Trebuie să demontăm mitul ,,femeia trebuie să îndure” şi să ne educăm atât fiicele, cât şi fii în această manieră. Atunci când aburii alcoolului împânzesc mintea soţului agresiv, nu avem un partener de discuţii.

În zilele noastre partenerii de viaţă ni i-am ales fiindcă la baza întregii relaţii au stat sentimente puternice, de iubire şi respect. Şi atunci, te întrebi cum, cineva care te-a covârşit în demonstraţii de iubire, poate să te copleşească fizic şi psihic?

 Dinamica relaţiilor este foarte complexă şi în ceea ce priveşte violenţa domestică, va exista mereu o creştere graduală în timp. Mai întâi, partenerul agresor va încerca să te domine verbal, apoi să strige, apoi o îmbrânceală, apoi o palmă, apoi pumni, picioare şi în final anihilarea completă.

Ce e de făcut? Soluţia: pleci din relaţia abuzivă. O relaţie abuzivă nu se va îmbunătăţi cu timpul, din păcate şi nici dacă rămâi gravidă, fiindcă de multe ori practica a demonstrat, că în loc să fie o perioadă de calm şi iubire absolută, violenţa a escaladat tocmai în perioada de maternitate, alimentând paranoia  partenerilor geloşi. Un alt pericol sesizat a fost şi cel al reţelelor de socializare, unde deseori partenerii agresori se vor folosi de postările tale pentru a-şi justifica atacurile.

Însă, uneori, din diferite motive, nu putem pleca, aşa că aici intervine iarăşi autopărarea. Autopărarea nu înseamnă distrugerea agresorului, ci înseamnă să răspunzi pe măsura atacului. Dacă agresiunea e verbală şi tu te aperi tot verbal. Dacă agresorul încearcă să te imobilizeze şi tu ai dreptul pentru a te apăra, să folosești forța fizică și chiar diferite obiecte aflate la îndemână. Este esenţial să nu ne transformăm din victime în agresori. Dacă l-am lovit pe soţul agresiv pentru a ne apăra și l-am lăsat inconştient, nu continuăm să lovim, oricât de multă frustrare am fi acumulat în toată perioada de relaţie abuzivă, ci cerem ajutorul pentru a-i salva viața. Altfel, vom suporta consecințele faptului că ne-am transformat în infractoare.

În casă fiind şi realizezi că un atac este iminent, deschizi geamul sau îl spargi aruncând cu un obiect, strigi după ajutor, încerci să fugi pe casa scărilor, dacă eşti la bloc sau în curte, dacă eşti acasă. Nu te refugiezi în baie, pentru că spaţiul este foarte mic şi te poate răni grav, dintr-o îmbrânceală. Nu te refugiezi în bucătărie, fiindcă sunt multe obiecte ascuţite. Dacă eşti totuşi în bucătărie, poţi încetini agresorul şi să găseşti o cale de ieşire, dacă-i arunci cu sare în ochi.

Nu te apăra cu un cuţit decât dacă eşti foarte sigură că îl poţi mânui cu succes. Ca de altfel si cu orice armă, dacă nu ştii să o mânuieşti, rişti să ajungă în mâna agresorului şi să fie folosită împotriva ta. La fel şi spray-urile cu piper, de multe ori te fac mai degrabă vulnerabilă.

Am concluzionat că nimeni nu este invincibil, însă cu cât te antrenezi mai mult, cu atât cresc şansele să devii mai puternică fizic şi psihic şi să reacţionezi adecvat situaţiei.

A fost din nou o încântare să văd femei din toate colţurile României, preocupate de siguranţa lor şi conştiente de rolul pe care ni-l asumăm în relaţiile ce le avem.

Dacă eşti din Satu Mare, instructorul de arte maţiale şi ju jitsu, Nyesti Csaba oferă gratuit  femeilor,  12 şedinţe de autopărare la ACS Okinawa Dojo Satu Mare.

Personal consider că un curs de bază de autopărare, ar trebui introdus în programa şcolară alături de cursurile de prim ajutor.

Scris de Pușa,

Iulie 2020

P.S.1.  Ana Maria Ciobanu, jurnalistă la revista DOR, a fost prezentă la evenimentul nostru online, pentru a documenta un articol despre hărțuirea stradală. Puteți citi materialul aici:

E timpul să vorbim și despre hărțuire stradală

P.S.2 Una dintre participantele la webinar a ajuns deja la cursurile de autoapărare oferite de noi. O felicităm pentru decizia de a investi timp în mai binele ei!