SEXUALITATE ŞI AGRESIVITATE – rezumatul unui webinar GR.AB. terapeutic

Nu știu cum e să faci terapie, însă gândindu–mă la cel de-al patrulea webinar GR.AB., din proiectul ,,Restart pentru o nouă viață”, intitulat provocator – Sexualitate și agresivitate– , așa îmi imaginez că m-aș simți după o ședință de psihoterapie.
Am pășit sfios, precum o faci când intri în casa unui străin, m-a intrigat și tema și invitata, am explorat, dar mai ales am reflectat.
De ce tema? Fiindcă am fost învățată că a vorbi despre sexualitate e un tabu, nu mi-a vorbit nimeni despre asta, era ,,chestia aia rușinoasă” despre care nu vorbim, în speranța că dacă nu vorbim, nu există.
De ce invitata? Pentru că despre Arina Anghel, psihoterapeut și psiholog, citisem că e ,,cu maci pe suflet”, iar macii sunt florile mele preferate, puternice și totodată gingașe, unduitoare sub puterea vântului și strălucitoare doar în lanul lor de grâu.
A fost înduioșător pentru mine să descopăr că nu e nimic vulgar în a vorbi despre sexualitate, căci a fi în contact sexual sănătos cu tine însăți este cheia. Că e un demers profund de autocunoaștere, de scriere a propriei povești, de explorare a propriului corp, de conștientizare și acceptare a trecutului, cu bagajele sale greoaie deseori, cu rememorarea primilor fiori erotici, de căutare a propriilor ,,cărămizi”, de descoperire a unor noi începuturi. Am descoperit că sexualitatea/senzualitatea înseamnă a fi conectată cu propriul corp și retrăiesc și acum cuvintele Arinei Anghel: ,,Mă simt conectată cu corpul meu, trăiesc un grad de senzualitate care mă face să mă simt relaxată,iar atunci când celelalte nevoi de bază îmi sunt împlinite, simt un flow care îmi permite să îmi vizualizez corpul, să mă vizitez în zona pântecului, să îmi simt uterul şi vaginul relaxat, să simt energia lină şi efervescentă şi astfel să conştientizez ce simt: plăcere, încordare?! Îmi ating corpul ca şi cum aş atinge corpul cuiva iubit. Nu mă forţez, ci ca un observator extern mă explorez din creştet până în tălpi. Vreau să mă cunosc, să văd ce îmi spune corpul meu.” Wow!
Adevărul e că nu prea ne explorăm ce doare sau ce tresare atunci când îmi ating sprâncenele, spațiul dintre sprâncene, urechea, creștetul, pântecul (cred că singurele momente când o făceam cu dragoste și dor a fost când eram însărcinată) etc.
Nu ne privim în oglindă propriul corp. Asta este și mai dificil, căci rațiunea intervine în forță. Am aflat că NU E OK. Trebuie să ne atingem corpul, nu neapărat pentru a trăi un orgasm, ci pentru a ne simţi, pentru a ne cunoaște și recunoaşte, pentru a şti cum se simte fiecare părticică a corpului nostru, pentru a simţi şi ce ,,doare” şi ce ,,tresare”.
Primul pas în terapie este autocunoaşterea, autoexplorarea, adică: Cum se simte în corpul meu asta?, și răspunzând cât mai în detaliu şi cât mai specific, până la nivel senzorial. Am aflat că există specialiști care să te ghideze în acest demers, am descoperit metode, precum cea a purtatului oului de jad, exerciţiile Kegel, am întrezărit noi orizonturi.

Relația maternitate-sexualitate

Maternitatea, în sine, în ambele sale variante (atât lipsa ei, nereuşind să rămâi însărcinată, cât şi împlinirea ei), nu influenţează sexualitatea, ci ,,autopedepsirea” (în cazul neîmplinirii visului matern) sau ,,recluziunea” faţă de partener (în a doua variantă) este cea care ne face să ne fie greu să fim conectaţi cu propriul corp.

Diada mamă-bebeluș implică atingere, implică senzualitate, implică plăcere, ceea ce poate crea un refugiu și pentru mamă, unde să se simtă în largul ei, acceptată și relaxată în propria-i piele. Astfel, adeseori, simțindu-se copleșite și intrând într-o dinamică de rol de “care pe care” cu partenerii lor, mamele se retrag în această bulă de intimitate cu copilașul, în această oază de senzații, liniște și securitate. Numai că, această retragere înseamnă o recluziune, o fugă de viața sexuală matură, adultă, în doi și se petrece o excludere chiar și fizică partenerului, inclusiv din patul cuplului, acesta ajungând să doarmă în altă cameră și să se simtă lăsat pe dinafară, neglijat și neiubit, așteptând ca femeia să îl dorească din nou și să se conecteze și cu el.

Problema rezidă în faptul că cei doi, punându-și viața sexuală pe hold, nu-și mai dau ocazia unei conexiuni sănătoase, intime și hrănitoare, de care au nevoie tocmai pentru a funcționa în noile roluri, de mamă și de tată, ce le solicită extrem de multe resurse.

Masturbarea infantilă

A fost inevitabil să nu se facă vorbire și despre masturbarea infantilă și să ,,let go”, să realizez că răspunsul sănătos nu stă în ,,pedepsirea” oricărui demers. De la vârsta de 2 ani, copiii îşi explorează corpul şi e natural să simtă plăcere. Nu trebuie să atragem o atenţie excesivă negativă. Să transmit mesajul sănătos: ,,Ai voie să te atingi, e corpul tău, dar trebuie să o faci în intimitate” e poate mult mai reconfortant pentru copil, însă deseori greu pentru părinte.
Totul începe în copilărie. De la 5 ani, copilul poate şi ştie să aibă grijă de corpul său. Nimeni nu trebuie/poate să îi atingă zona organelor genitale. Recomandarea specialistei noastre a fost aceea de a nu infantiliza copilul (,,lasă că te spăl eu, că eşti micuţ”), să nu le luăm copiilor puterea, fiindcă e greu mai apoi să îi învăţăm că puterea asupra propriului corp stă în mâinile lor, dacă nu am făcut-o de la bun început.

Abuzul sexual în copilărie

Abuzul sexual în mica copilărie, cu sau fără penetrare duce la o confuzie. Copilul instinctiv ştie că ceva nu e în regulă, chiar dacă nu are o relaţie securizantă cu vreun adult căruia să i se confeseze. Copilul ştie că ceea ce i se întâmplă nu e ok, însă paradoxal corpul simte senzaţii, inclusiv plăcere şi de aici vine confuzia şi el va găsi diferite strategii de coping cu ceea ce i se întâmplă. Aşa că, atunci când simte plăcere (răspunsul natural al corpului, de altfel), mintea lui traduce că plăcerea nu este ok şi va fugi de plăcerea aceasta, dezvoltând alte dependențe comportamentale, de ex. supraalimentarea, mecanism descris astfel:,,Cu fiecare îmbucătură în plus mă duc mai departe corpul meu şi mă simt în siguranţă”. Se va simţi trădat de propriul corp, fiindcă a simţit plăcere, însă corpul îşi face treaba pentru care a fost proiectat. Trauma copilului abuzat e mai greu de gestionat, mai ales dacă se întâmplă în perioada pre-verbală.

Agresivitate sănătoasă versus agresivitate nesănătoasă

Poate fi deplasat să vorbim despre agresivitate sănătoasă, însă agresivitatea este o trăsătură de bază, înscrisă în codul nostru genetic, parte a sistemului nostru nervos şi este ceea ce ne ajută să intrăm în contact cu o altă persoană într-un mod hotărât. Iar atunci când vorbim despre relația agresivitate – sexualitate, trebuie să acceptăm, că atât ca şi energie şi ca dinamică, orice contact sexual presupune o penetrare în spaţiul intim al celuilalt. Sexualitatea sănătoasă implică agresivitate, pentru că atunci când unul din parteneri iniţiază preludiul, intră în spaţiul personal al celuilalt, prin atingeri şi aşteaptă răspunsul celuilalt, de a fi acceptat şi de a continua.
Agresivitatea nesănătoasă înseamnă invadare şi înseamnă să te hrăneşti din suferinţa celui abuzat şi astfel tu, agresor, să te simţi în siguranţă. O victimă este adeseori un agresor mascat, pentru că experienţa practică a arătat că de foarte multe ori, victimele abuzului sexual, fie arborează rolul de abuzate şi îşi dau shut down la propria sexualitate şi se auto-abuzează, fie devin dominatoare şi îi determină pe partenerii lor să îşi dea shut down la propria lor sexualitate.
Se poate întâmpla ca să avem o viaţă sexuală activă, împlinită, dar ca limitele noastre să fie diferite, în momente diferite.
În orice moment al actului sexual, avem dreptul să spunem NU, fiindcă orice este dincolo de limitele mele, ce mă scoate din zona mea de relaxare, plăcere, este un abuz.
Toţi avem tendinţe agresive şi de aceea e important să recunoaştem semnele când suntem agresaţi. Reperul este propriul corp, acea întrebare obsesivă: ,,Cum se simte în corpul meu asta?”. Suntem abuzaţi/agresaţi atunci când simţim că ni s-a invadat spaţiul personal şi propriile limite. Unele gesturi sunt evidente, precum bătaia sau injuriile, ţipetele, altele sunt însă mai subtile, precum: reproşul, critica, nemulţumirea.

Ca să intri sănătos într-o nouă relaţie după una abuzivă este necesar să îţi reclădeşti propria sexualitate, propria încredere în simţurile tale, de revizitare a propriului corp. Vrem să împuternicim instanţa care deţine puterea, nu cea de copil neputincios, ci cea de femeie stăpână pe propriul destin. Uneori e îndeajuns a schimba modul cum ne raportăm, a spune ,,m-am lăsat agresată”, în loc de ,,am fost agresată”, fiindcă acest ,,m-am lăsat” implică că pot deţine controlul şi că pot alege. E nevoie de multă blândeţe față propria fiinţă. O floare nu poate fi deschisă artificial, forțat. Nu există număr de paşi în procesul de terapie/recuperare, fiindcă în funcţie de fiecare caz în parte, s-au activat diferite mecanisme, diferite rezistenţe şi nu putem trage de rezistenţele acestea în mod haotic, ci doar în ritmul propriu şi cu mult respect. Neocortexul-partea din creier care accesează toate resursele noastre de apărare- se maturizează după vârsta de 22 de ani, așa că trebuie să fim blânzi și răbdători cu noi înșine.
Vindecarea traumelor legate de sexualitate este o trecere ,,prin” și nu ,,peste” situație, dar într-un cadru securizant şi într-o relaţie securizantă cu un terapeut sau cu un alt adult de încredere. Atunci când alegem să ,,trecem prin”, nu retrăim trauma, ci emoţiile, suferinţa din momentul traumei.
Suferinţa originară a fost trăită şi am supravieţuit într-un moment în care am fost vulnerabile. În demersul terapeutic însă, retrăiesc suferinţa în ritmul meu, într-un spaţiu securizant şi nu mai sunt singură, sunt ghidată de un terapeut. Orice traumă de relaţie se vindecă doar printr-o relaţie. Autoterapia este un suport bun, fiindcă te forţează să te autoanalizezi, să priveşti spre tine, însă nu e îndeajuns pentru a vindeca o traumă de relaţie, cum este cea generate de un abuz sexual. Când intri în terapie are loc o primă frântură în care se accesează resursele tale personale. Fiecare pas contează. Nu există o reţetă standard. Nu există o soluţie în 13 paşi. Suntem diferiţi şi suntem diferiţi şi în suferinţă. E necesară vindecarea, pentru că în intrapsihic, nu există timp, aşa că sunt mereu în zona în care mi se poate apăsa un punct dureros şi automat mi se accesează partea supravieţuitoare şi se activează mecanismele de coping care ne-au ţinut întregi, supravieţuind, însă în acelaşi timp agresându-ne şi autoagresându-ne şi ne retraumatizăm la nesfârşit. Pentru acest traseu teraputic şi reglatoriu, care este fragil, delicat, unic avem nevoie de coreglaj ca să putem apoi să ne reglăm singuri. Cineva care să ne arate calea.

Sunt multe emoțiile care ne vizitează și definiția engleză a emoţiilor: e-motion = energie în mişcare, este foarte potrivită. Putem simţi mai multe emoţii, chiar antagonice, care se succed foarte rapid. În acelaşi moment accesăm structuri diferite din trecutul nostru, instanţele se întrepătrund şi intervin mai multe emoţii. Este ok să simţim furie, pentru că atunci suntem complet de partea noastră şi mă avertizez asupra limitelor personale si mi le conştientizez. Pentru a ierta, trebuie să treci prin furie.

Recunosc că îmi este greu să vorbesc despre sexualitate și asta se datoreză faptului, că fete fiind, nu am ştiut că avem nevoie să avem limite, să avem o sexualitate liberă, nu am ştiut că avem voie să spunem NU. Ni s-a transmis deseori din mamă în fiică, adeseori inconştient, mesaje de ruşinare, de anihilare a sexualităţii, gen ,,dacă te bucuri de sex, eşti depravată”. Ruşinea implică frica şi atunci activăm sistemul reptilian, intrăm într-o zonă de îngheţ, unde nu îmi mai simt corpul, nu mă mai conectez cu mine, cu senzualitatea mea şi cu sexualitatea mea. Nu am avut modele sănătoase (părinţii nu îşi permit afişarea sentimentelor de faţă cu copiii). Ca şi copii, nu ni s-au respectat limitele (ex. au intrat peste noi la baie). Nu am avut parte de educaţie sexuală, nici acasă, nici la şcoală. Și toate acestea ne-au marcat.
E greu să vorbim cu noi înșine, cu partenerul nostru, cu fiii/fiicele noastre despre sexualitate, însă este imperios necesar. Poate părea paradoxal, însă tocmai abordând acest subiect, ne recâștigăm propria forță și prevenim tocmai lucrurile de care ne temem: relații abuzive, mame adolescente, bolile cu transmitere sexuală etc.

Nu pot să închei decât cu un mare MULȚUMESC, Arinei Anghel pentru că a fost la cârmă și grupului GR.AB. pentru această călătorie minunată, carusel de emoții, oglindă pentru suflet.

Scris de Pușa,
Septembrie 2020

Articolul a fost scris în urma webinarului ,,Sexualitate și agresivitate” susținut în data de 5 septembrie 2020 de Arina Anghel, psihoterapeut/psihosexolog, în cadrul proiectului inițiat de GR:AB. Satu Mare, ,,Restart pentru o nouă viață” finanțat prin programul Start ONG de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.