Proiectul 1000 de flori-1000 de speranțe mi-a plăcut de la început. Ideea de a croșeta mi s-a părut o adevărată provocare deoarece…eu sunt fată de la oraș, născută și crescută la oraș de bunica mea, care la vremea copilăriei mele făcea macrame. Eu stăteam cuminte pe canapea și priveam fascinată ce lucrări minunate ieșeau din munca mâinilor ei. Am vrut și eu să fac ca și ea, dar mi-a explicat că trebuie să învăț mai întâi să fac șnururi, muncă destul de plictisitoare pentru mine așa că, am renunțat.

Bunica mea nu făcea plăcinte, dar făcea cel mai delicios tort doboș (din 11 straturi-pentru cunoscători 😊) pe care l-am gustat vreodată. Bunica mea asculta, în timp ce cosea, radio Europa Liberă, pentru a fi în temă cu vremurile, zicea ea.

Așa am crescut eu….fără croșetă și fără plăcinte.

Când am ajuns la Centrul de zi pentru Vârstnici din satul Gelu, nu știam exact cum se va derula după amiaza. La sosire am fost întâmpinate de administratorii centrului, oameni tineri, amabili și veseli. Intrînd în centru, ne- a izbit un miros…intens, de prăjeală…ne făcuseră plăcinte. (Fusesem la coafor în aceea zi și singura mea grijă a fost mirosul ce urma să îl aibă părul meu 😊).

Am intrat în sala în care, cuminți și curioase, în jurul unei mese încărcate cu băuturi răcoritoare, ne așteptau cu interes doamnele-bunicuțele, beneficiarele centrului.Vreo 10 perechi de ochi ne priveau cu duioșie și interes…îmbrăcate frumos, cu șorțuri viu colorate, cu năframe pe cap care acopereau cocuri prinse în creștetul capului sau cu tunsori simple, ,,băiețești”,unele frecându-și mâinile de curiozitate să afle ce anume doresc „doamnele de la Satu Mare”, altele pregătind croșetele sau chiar floricelele deja terminate. Felicia a prezentat proiectul nostru, care nu știu cât de mult a fost perceput de ele, dar s-au arătat dornice să ne arate ce au muncit în așteptarea noastră și pentru a contribui la adunarea celor ,,10000 de flori”. Într-o clipită, pe masă s-a așternut un „covor” de flori croșetate, mai mici, mai mari, viu colorate și unele de-a dreptul jucăușe. Fețele, curioase până atunci, au devenit acum interesate, vorbeau despre fiecare floricică, ca despre adevărate capodopere, ca și cum fiecare ar fi avut o poveste…una mai frumoasă ca cealaltă. O explozie de culoare, voioșie și mister se așternea pe masă în fața ochilor noștri.

Ne-am scos și noi „uneltele”de lucru, am „adoptat” câte o bunică și ne-am apucat de treabă. Bunicuța mea era o drăguță. După ce se scuzase că miroase a prăjeală și că are „mânurile”aspre și scorțoase, a luat croșeta, firul portocaliu ales de mine și am început. Eu eram foarte concentrată pe munca mea și doar la terminarea câte unui rînd mai ridicam ochii, cu satisfacția lucrului bine făcut. Atmosfera era una specială. S-au legat amiciții,s-a povestit despre vechile șezători, s-a râs și s-a și plâns, ba mai mult, am aflat cu surprindere despre faptul că unele bunicuțe aveau chiar cont de facebook 😊.

La un moment dat s-a deschis ușa și am fost chemate să gustăm din bunătățile de plăcinte pregătite cu atât de multă pricepere, de acele mâini muncite de vreme și de vremuri. Nu știu care plăcinte mi-au plăcut mai mult. Cînd am gustat din cea cu cartofi, aș fi putut jura că este cea mai bună pe care o gustasem până atunci în viața mea (cartofi și piper din belșug așa cum îmi place mie), cea cu varza acră m-a facut să mă în inviorez și să mă pregătesc pentru cea cu verdeață, care a fost o adevărată „ ghicitoare” pentru mine. Și nu în ultimul rînd, cea cu brînză sărată a încununat paleta de arome care ne-a delectat papilele gustative. Iar ele, dragele, stăteau și ne priveau cu satisfacție cum savurăm bunătățile pregătite cu atât drag pentru noi, „doamnele de la oraș”.

Revenind la floricele și croșete, ghiftuite, ne- am apucat să terminăm cele începute, în timp ce gazdele ne invită la o cântare. Apar mape cu versurile unor cântece de dor, de jale sau de veselie….și încep ele, să ne cânte și să ne încânte. Ne lăsăm pradă cântării, care parcă ne îmbie la visare, la visuri și speranțe, la flori croșetate care să acopere ca niște măști atâtea și atâtea speranțe.

Pentru o după amiază, m-am simțit din nou copil, dar nu acela de acum aproape o jumătate de secol, ci copilul ce croșetează lângă o bunică căruntă, voioasă, care are facebook și care cu mânurile trudite de vreme își așteaptă nepoții cu cele mai gustoase plăcinte…

Scris de Anamaria,

Aprilie, 2020

Notă: Întâlnirea de la Centrul de zi din Gelu a avut loc la începutul lunii martie 2020, fiind prima din proiectul ,,1000 de flori-1000 de speranțe” și cel de-al doilea eveniment de tip Psiho-Claca organizat de GRAB Satu Mare. Prin acest gen de eveniment dorim să reînviem tradiția de tip clacă, muncă organizată în comun la sat și să-i dăm acea conotație psihologică care reușea să mențină comunitățile rurale apropiate la bine și la greu și să se autoregleze prin forțe proprii. Pentru noi Psiho-Claca este un bun prilej de a învăța să facem lucruri noi (în acest caz să croșetăm), de a împărtăși povești de viață și de a învăța să le rezolvăm în comun, prin susținere feminină reciprocă, dar și de a ne bucura de degustarea unor bucate tradiționale românești, făcute cu drag pentru aceste evenimente.