Știi și previi violența!
Lansarea campaniei ,,Știi și previi violența!”
Azi, 25 noiembrie 2021, de Ziua pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, a fost lansată la Satu Mare campania ,,Știi și previi violența!”, organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare-Biroul Siguranță Școlară și Djst Satu Mare, cu sprijinul GRAB și al Consiliului Județean al Elevilor Satu Mare.
La evenimentul de lansare ce a avut loc la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară George Emil Palade au fost prezenți elevi și cadre didactice ale liceului, sub coordonarea doamnei director adjunct Alina Popa, elevi din cadrul Consiliului Județean al Elevilor, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.
Prin campania ,,Știi și previi violența!” specialiști din cadrul poliției și instituțiilor partenere vor informa, în următoarele 4 luni, peste 300 de elevi cu privire la formele violenței domestice și cum pot fi ajutate victimele. Tinerii sunt invitați să recunoască semnele timpurii ale abuzului și să spună stop situațiilor de violență, punând limite care să-i protejeze pe ei și pe cei apropiați lor.
În cadrul acestui proiect au fost realizate 8 materiale video, fiecare dintre acestea avand în centru una din formele de violență recunoscute în legislația noastră, respectiv violența verbală, fizică, emoțională/psihologică, economică, socială, sexuală, spirituală și cibernetică.
Vă invităm să dați mai departe mesajul campaniei și să încurajați femeile să spună stop abuzurilor
!